0
Un termosemineu pe lemne cu apă este un echipament de încălzire care combină arderea vizibilă specifică unui şemineu cu posibilitatea de a transfera o parte importantă din energia produsă către un circuit hidronic de încălzire.
În timpul arderii lemnului, energia termică este distribuită în două direcţii: o parte este cedată direct încăperii în care se află termosemineul, iar o altă parte este transferată agentului termic din instalaţie. Apa încălzită poate transporta apoi energia către radiatoare, încălzire în pardoseală sau alte componente ale sistemului, dacă instalaţia este proiectată corespunzător.
Caracteristica esenţială a termosemineului cu apă este faptul că nu încălzeşte doar camera în care este montat, ci poate participa la încălzirea întregii locuinţe prin intermediul instalaţiei hidronice.
Un şemineu destinat în principal încălzirii locale transferă cea mai mare parte a energiei către încăperea în care este instalat, prin radiaţie şi convecţie.
Termosemineul cu apă dispune în plus de un schimbător termic integrat în construcţia echipamentului, prin care o parte din energia rezultată din ardere este transferată agentului termic.
Modul concret în care este realizat acest schimbător diferă între produse. Din acest motiv, nu trebuie presupus că toate termosemineele utilizează aceeaşi construcţie sau aceeaşi configuraţie internă.
Agentul termic încălzit poate fi apoi utilizat într-un sistem de distribuţie a căldurii, ceea ce permite alimentarea mai multor încăperi.
Ambele echipamente pot utiliza lemnul drept combustibil şi pot transfera energie către o instalaţie hidronică, dar modul în care sunt integrate în clădire este diferit.
O centrală pe lemne este, în mod obişnuit, instalată într-un spaţiu tehnic şi este aleasă în principal pentru rolul său de generator termic.
Termosemineul este conceput şi pentru integrarea în spaţiul locuit. Flacăra şi aspectul echipamentului fac parte din experienţa utilizării, iar o parte din energia produsă este cedată direct încăperii în care este amplasat.
Această diferenţă are o consecinţă importantă asupra dimensionării: la un termosemineu nu este suficient să cunoşti doar puterea termică totală.
Puterea totală descrie performanţa termică a echipamentului în condiţiile în care aceasta este declarată de producător, dar nu trebuie interpretată automat ca fiind puterea disponibilă pentru radiatoarele din locuinţă.
Pentru un termosemineu cu apă este important să verifici modul în care producătorul declară distribuţia puterii.
În documentaţia unui model pot exista valori distincte pentru:
Denumirile exacte şi modul de declarare pot varia de la un producător la altul, motiv pentru care trebuie consultată fişa tehnică a modelului concret.
Puterea transferată agentului termic este cea care poate fi utilizată de circuitul hidronic pentru alimentarea radiatoarelor, încălzirii în pardoseală, pufferului sau altor componente prevăzute în instalaţie.
Dacă un termosemineu are, de exemplu, o anumită putere totală declarată, nu trebuie presupus că întreaga valoare este disponibilă în circuitul de apă.
O parte din energie este cedată direct în încăperea unde se află echipamentul.
Din acest motiv, două termoseminee cu aceeaşi putere totală pot avea comportamente diferite dacă distribuţia energiei între apă şi încăpere este diferită.
Această valoare este importantă pentru confortul din camera în care este instalat termosemineul.
Dacă încăperea are un necesar termic redus, dar echipamentul cedează direct o putere importantă către aceasta, zona respectivă se poate încălzi excesiv înainte ca restul locuinţei să primească energia necesară.
Problema poate fi relevantă în special în locuinţele bine izolate sau în spaţiile de zi cu necesar termic redus.
De aceea, alegerea unui termosemineu doar după necesarul total al casei poate conduce la o configuraţie nepotrivită.
Nu trebuie presupus acest lucru.
Dacă valoarea de 25 kW reprezintă puterea totală a echipamentului, o parte poate fi transferată agentului termic şi o parte poate fi cedată direct încăperii.
Distribuţia exactă trebuie verificată în documentaţia tehnică a modelului.
Pentru dimensionarea instalaţiei de încălzire este importantă puterea disponibilă către apă, în timp ce pentru confortul încăperii în care este montat termosemineul trebuie analizată şi puterea cedată direct acesteia.
În timpul arderii, schimbătorul termic al termosemineului transferă energie către agentul termic din circuit.
Agentul termic transportă această energie prin instalaţie către corpurile de încălzire sau către alte componente prevăzute în schema hidraulică.
După ce cedează energie în instalaţie, agentul termic revine către generator şi ciclul continuă.
Într-o instalaţie cu circulaţie forţată, pompa de circulaţie trebuie să asigure debitul necesar pentru circuitul respectiv şi să poată depăşi pierderile de presiune ale traseului.
Configuraţia exactă trebuie însă stabilită pentru echipamentul şi instalaţia concrete, nu preluată ca o schemă universală.
Turul reprezintă partea circuitului prin care agentul termic încălzit pleacă de la generator către instalaţie, iar returul reprezintă traseul prin care agentul termic revine după ce a transferat o parte din energie.
Diferenţa dintre temperatura de tur şi cea de retur este relevantă pentru transferul de energie, împreună cu debitul agentului termic.
Nu este corect însă să afirmăm că simpla creştere a temperaturii apei permite automat încălzirea unei suprafeţe mai mari.
Puterea transferată în instalaţie depinde de funcţionarea întregului sistem: generator, debit, temperaturi, corpuri de încălzire, puffer dacă există, automatizare şi necesarul termic al clădirii.
Puterea termică este relevantă pentru determinarea debitului necesar, dar nu este suficientă singură pentru alegerea pompei.
Pompa trebuie selectată astfel încât să poată asigura debitul necesar la pierderea de presiune corespunzătoare circuitului.
Lungimea şi diametrul conductelor, fitingurile, armăturile, schimbătoarele şi celelalte componente influenţează rezistenţa hidraulică a instalaţiei.
Din acest motiv, alegerea unei pompe doar după numărul de kW al termosemineului sau după numărul de radiatoare nu reprezintă o metodă completă de dimensionare.
Da, dacă echipamentul şi instalaţia sunt proiectate pentru această configuraţie.
Radiatoarele trebuie dimensionate pentru necesarul termic al încăperilor şi pentru temperaturile de funcţionare disponibile în sistem.
Puterea înscrisă într-un catalog pentru un radiator este asociată unor condiţii de temperatură definite. Dacă instalaţia funcţionează în alte condiţii, puterea termică efectivă a radiatorului se modifică.
De aceea, dimensionarea sistemului nu trebuie realizată doar prin asocierea unui anumit număr de radiatoare cu puterea nominală a termosemineului.
Integrarea poate fi posibilă dacă instalaţia este proiectată corespunzător, dar termosemineul şi încălzirea în pardoseală nu trebuie conectate pornind de la presupunerea că necesită aceleaşi temperaturi de funcţionare.
Un circuit de încălzire în pardoseală funcţionează în condiţii hidraulice şi de temperatură care trebuie respectate pentru sistemul concret.
Poate fi necesară o configuraţie hidraulică prin care temperatura şi debitul circuitului să fie gestionate corespunzător.
Schema trebuie stabilită în funcţie de generator, puffer dacă există, distribuitoare, automatizare şi cerinţele sistemului de pardoseală.
Nu trebuie presupus că orice termosemineu cu apă produce direct şi apă caldă menajeră.
Circuitul hidronic al termosemineului şi apa utilizată la robinete sunt sisteme care trebuie diferenţiate.
Într-o instalaţie proiectată corespunzător, energia produsă de termosemineu poate fi utilizată şi pentru prepararea apei calde menajere prin intermediul unui boiler, schimbător sau altei configuraţii compatibile.
Modul concret depinde de echipamentele utilizate şi de schema instalaţiei.
Faptul că un termosemineu încălzeşte apă în circuitul termic nu înseamnă că apa respectivă este apa caldă menajeră care ajunge direct la robinet.
Poate fi utilizat ca sursă principală în anumite instalaţii dacă este dimensionat şi integrat pentru necesarul clădirii, dar această posibilitate nu rezultă doar din puterea înscrisă pe echipament.
Trebuie analizate necesarul termic al locuinţei, modul de exploatare, autonomia dorită, distribuţia puterii între apă şi încăpere, sistemul hidraulic, combustibilul şi strategia de siguranţă.
Un termosemineu necesită alimentare cu combustibil şi gestionarea arderii specifice unui echipament pe lemne, ceea ce trebuie luat în calcul dacă va reprezenta sursa principală pe întreaga perioadă rece.
Da, în instalaţiile proiectate pentru funcţionarea cu mai multe surse termice.
Un termosemineu poate face parte dintr-un sistem care include, în funcţie de proiect, o centrală, o pompă de căldură sau o altă sursă.
Integrarea nu trebuie realizată prin simpla conectare a generatoarelor la aceleaşi conducte. Trebuie stabilite separarea sau interacţiunea hidraulică, priorităţile de funcţionare, controlul pompelor, temperaturile şi măsurile de siguranţă.
Controlul unui generator pe lemne diferă de controlul unui echipament al cărui arzător sau compresor poate fi oprit imediat la dispariţia cererii de căldură.
După aprinderea lemnului, combustia şi energia existentă în focar nu dispar instantaneu atunci când temperatura dorită în locuinţă a fost atinsă.
Din acest motiv, termostatul de ambient poate participa la controlul instalaţiei, dar nu trebuie interpretat ca un simplu buton care porneşte şi opreşte instantaneu producerea căldurii.
Gestionarea energiei produse trebuie luată în considerare încă din proiectarea sistemului.
Supradimensionarea unui generator pe lemne poate crea probleme de exploatare şi confort.
Dacă instalaţia şi clădirea nu pot prelua corespunzător energia produsă, utilizatorul poate ajunge să exploateze echipamentul într-un regim nefavorabil sau să aibă dificultăţi în gestionarea surplusului de căldură.
În cazul termosemineului apare şi problema suplimentară a căldurii cedate direct în încăperea în care este montat.
Un model ales excesiv de mare poate supraîncălzi zona de zi chiar dacă o parte importantă din energie este transferată instalaţiei hidronice.
Un echipament care nu poate furniza puterea necesară în condiţiile de calcul poate să nu acopere necesarul termic al clădirii în perioadele reci.
Rezultatul poate fi imposibilitatea menţinerii temperaturii dorite sau necesitatea utilizării unei surse suplimentare de încălzire.
Dimensionarea trebuie să evite atât alegerea insuficientă, cât şi supradimensionarea.
Suprafaţa locuinţei este o informaţie utilă, dar nu este suficientă pentru determinarea puterii.
Două case cu aceeaşi suprafaţă pot avea necesare termice foarte diferite în funcţie de:
Din acest motiv, nu este corect să stabilim că un termosemineu de 20, 25 sau 30 kW încălzeşte automat un anumit număr de metri pătraţi.
Nu compara doar puterea din denumirea produsului.
Verifică în documentaţia tehnică puterea totală şi, acolo unde sunt declarate separat, puterea transferată agentului termic şi puterea cedată direct încăperii.
Analizează apoi aceste valori în raport cu necesarul termic al clădirii şi al încăperii în care va fi instalat echipamentul.
Trebuie verificate şi combustibilul admis, parametrii circuitului hidronic, cerinţele de instalare, evacuarea gazelor arse şi configuraţiile acceptate de producător.
Alegerea corectă începe cu necesarul termic al casei şi cu distribuţia reală a puterii termosemineului, nu cu o regulă de tipul „X kW pentru Y metri pătraţi”.
În partea următoare analizăm cum se dimensionează corect un termosemineu pe lemne cu apă, cum se raportează puterea către apă la necesarul instalaţiei, de ce trebuie verificată separat camera în care este montat şi cum influenţează radiatoarele, încălzirea în pardoseală, debitul şi temperaturile de lucru alegerea echipamentului.
Dimensionarea unui termosemineu trebuie să pornească de la necesarul termic al clădirii, nu de la suprafaţa exprimată în metri pătraţi şi nici de la puterea celui mai apropiat model disponibil.
Necesarul termic reprezintă puterea de încălzire de care clădirea are nevoie pentru a menţine temperatura interioară dorită în condiţiile exterioare de calcul.
Acesta depinde de pierderile prin pereţi, acoperiş, pardoseală, ferestre şi uşi, dar şi de schimburile de aer prin ventilare şi infiltraţii.
Puterea termosemineului trebuie corelată cu necesarul termic calculat al clădirii şi cu modul în care echipamentul îşi distribuie puterea între circuitul de apă şi încăperea în care este instalat.
Suprafaţa nu descrie suficient pierderile termice ale unei clădiri.
Două case cu aceeaşi suprafaţă pot necesita puteri foarte diferite dacă una este bine izolată, are ferestre performante şi o anvelopă compactă, iar cealaltă are pierderi termice importante.
Contează şi zona climatică, temperatura exterioară de calcul, volumul încălzit, suprafaţa vitrată, orientarea, ventilarea şi temperatura interioară urmărită.
De aceea, afirmaţii precum „20 kW pentru o anumită suprafaţă” sau „30 kW pentru o casă de un anumit număr de metri pătraţi” pot fi cel mult aproximări fără valoare suficientă pentru dimensionarea instalaţiei.
În cazul unui termosemineu cu apă, această întrebare este mai importantă decât în cazul unui generator amplasat într-o cameră tehnică.
Trebuie analizată distribuţia puterii echipamentului.
Dacă producătorul declară separat puterea transferată agentului termic şi puterea cedată direct încăperii, aceste valori trebuie evaluate distinct.
Puterea transferată apei este relevantă pentru instalaţia hidronică, în timp ce puterea cedată direct este relevantă pentru camera în care se află termosemineul.
Să presupunem, strict ca exemplu conceptual, că două termoseminee au aceeaşi putere totală declarată.
Primul poate transfera o proporţie mai mare din energie către circuitul hidronic, în timp ce al doilea poate ceda o proporţie mai mare direct încăperii.
Deşi puterea totală este aceeaşi, comportamentul celor două echipamente în aceeaşi locuinţă poate fi diferit.
Primul poate furniza mai multă energie către restul casei prin instalaţia de încălzire, iar al doilea poate încălzi mai intens zona în care este amplasat.
De aceea, puterea totală nu trebuie analizată separat de distribuţia acesteia.
Camera în care este instalat termosemineul primeşte căldură direct de la echipament, în timp ce poate primi simultan energie şi prin corpurile de încălzire existente.
Dacă termosemineul cedează direct mai multă putere decât necesită încăperea în condiţiile respective, temperatura poate creşte peste nivelul de confort înainte ca restul casei să fie încălzit corespunzător.
Această situaţie este importantă în special în clădirile cu necesar termic redus.
O casă foarte bine izolată poate avea nevoie de o putere totală relativ redusă, iar camera de zi poate necesita doar o parte din aceasta. Un termosemineu care cedează multă energie direct în acea zonă poate deveni dificil de exploatat confortabil.
Nu automat.
Volumul încăperii este relevant, dar necesarul termic depinde de anvelopă, suprafeţele vitrate, temperatura exterioară, aporturile interne şi solare şi legătura cu celelalte spaţii.
Un living mare, deschis către alte încăperi, poate distribui diferit căldura faţă de o cameră închisă, însă acest lucru trebuie analizat în configuraţia reală a locuinţei.
Nu trebuie ales un termosemineu mai puternic doar pentru că încăperea în care va fi montat pare spaţioasă.
Un generator pe lemne supradimensionat poate produce mai multă energie decât poate prelua clădirea într-un anumit moment.
Spre deosebire de unele surse de căldură care îşi pot opri rapid producţia atunci când dispare cererea, arderea unei încărcături de lemn nu poate fi anulată instantaneu.
Dacă energia produsă nu poate fi transferată corespunzător către instalaţie sau stocată într-un sistem proiectat în acest scop, exploatarea devine mai dificilă.
Supradimensionarea poate favoriza şi tendinţa de a exploata focarul într-un regim necorespunzător doar pentru a limita producţia de căldură.
Nu trebuie utilizată o asemenea strategie în afara modului de exploatare prevăzut de producător.
Arderea lemnului necesită condiţii corespunzătoare de combustie. Restricţionarea necorespunzătoare a aerului poate afecta calitatea arderii şi poate favoriza formarea de produse nedorite ale combustiei şi depuneri.
Modul de încărcare cu combustibil şi reglarea aerului trebuie realizate conform instrucţiunilor echipamentului.
Dimensionarea corectă reduce necesitatea exploatării generatorului în regimuri nepotrivite doar pentru a controla temperatura din locuinţă.
Dacă puterea disponibilă către instalaţie este mai mică decât necesarul termic al clădirii în condiţiile de calcul, sistemul poate să nu menţină temperatura interioară dorită.
Problema nu se rezolvă neapărat prin alimentarea mai frecventă cu lemn, deoarece echipamentul are limitele sale de funcţionare.
Într-o instalaţie cu mai multe surse, deficitul poate fi acoperit de o altă sursă dacă sistemul a fost proiectat astfel.
Dacă termosemineul trebuie să fie sursa principală, capacitatea sa trebuie evaluată pentru sarcina pe care trebuie efectiv să o acopere.
Radiatoarele trebuie să poată transfera către încăperi energia necesară la temperaturile reale de funcţionare ale instalaţiei.
Puterea unui radiator nu este o valoare absolută independentă de temperaturi. Valorile din documentaţia produsului sunt asociate unor condiţii de testare şi unei anumite diferenţe de temperatură între radiator şi încăpere.
Dacă instalaţia funcţionează la temperaturi diferite, puterea efectivă a radiatorului se modifică.
Prin urmare, nu este suficient ca suma puterilor înscrise în denumirile radiatoarelor să fie apropiată de puterea termosemineului.
Nu. Căldura cedată de radiatoare în camere este transfer termic util şi reprezintă chiar scopul sistemului de încălzire.
Pierderile sunt asociate energiei transferate către zone în care aceasta nu este utilă pentru obiectivul sistemului, de exemplu prin anumite trasee neizolate amplasate în spaţii nedorite.
Această diferenţă este importantă atunci când analizăm performanţa unei instalaţii.
Nu trebuie scăzută arbitrar puterea radiatoarelor din puterea termosemineului sub argumentul că energia respectivă este „pierdută”.
Debitul agentului termic este legat de puterea care trebuie transportată şi de diferenţa de temperatură dintre tur şi retur.
În principiu, pentru un fluid şi o putere termică date, modificarea diferenţei de temperatură necesită un debit corespunzător pentru transportul energiei.
Valorile de proiectare trebuie stabilite pentru instalaţia concretă şi în concordanţă cu cerinţele termosemineului şi ale celorlalte componente.
Nu trebuie presupus automat un anumit debit sau o diferenţă universală de temperatură pentru toate termosemineele.
Într-o instalaţie cu circulaţie forţată, pompa trebuie să poată asigura debitul necesar la pierderea de presiune a circuitului.
Aceste două elemente trebuie analizate împreună pe curba de funcţionare a pompei.
Înălţimea de pompare nu trebuie confundată cu înălţimea clădirii.
Într-un circuit închis şi umplut corespunzător, pompa nu este aleasă prin simpla adunare a numărului de metri dintre termosemineu şi radiatorul aflat la etaj.
Pompa trebuie să depăşească rezistenţele hidraulice relevante ale circuitului şi să asigure punctul de funcţionare necesar.
Nu ca regulă generală.
La acelaşi debit, creşterea diametrului interior al conductei tinde să reducă viteza fluidului şi pierderile de presiune pe traseu.
Prin urmare, afirmaţia că o conductă mai largă produce automat frecări mai mari şi obligă pompa să consume mai mult este incorectă.
Aceasta nu înseamnă că ţevile trebuie supradimensionate fără calcul. Diametrul trebuie ales ţinând cont de debit, viteze, pierderi de presiune, traseu, materiale, cost şi cerinţele instalaţiei.
Un diametru insuficient pentru debitul necesar poate conduce la viteze şi pierderi de presiune ridicate.
Acest lucru poate afecta distribuţia debitului şi poate face mai dificilă obţinerea punctului de funcţionare necesar.
Totuşi, un radiator care rămâne rece sau se încălzeşte neuniform nu demonstrează singur că ţevile sunt prea mici.
Cauzele pot include aer în instalaţie, dezechilibrare hidraulică, vane, filtre sau separatoare încărcate, setarea sau funcţionarea pompei, depuneri, probleme de control şi alte restricţii.
Nu trebuie presupus că agentul termic poate fi trimis direct din generator în circuitele de pardoseală în orice configuraţie.
Încălzirea în pardoseală are cerinţe specifice privind temperatura şi debitul agentului termic.
Un generator pe lemne poate funcţiona în alte condiţii de temperatură decât cele necesare circuitului de pardoseală.
Instalaţia trebuie proiectată astfel încât fiecare circuit să primească agent termic în condiţiile corespunzătoare, folosind configuraţia hidraulică şi controlul prevăzute pentru sistem.
Da, într-o instalaţie proiectată pentru circuite cu cerinţe diferite.
Radiatoarele şi încălzirea în pardoseală pot necesita temperaturi şi debite diferite, astfel încât distribuţia şi controlul trebuie realizate corespunzător.
Prezenţa unui termosemineu nu elimină necesitatea dimensionării separate a circuitelor.
În funcţie de configuraţie, pufferul şi separarea hidraulică pot avea un rol important, dar necesitatea şi modul de integrare trebuie stabilite pentru sistemul concret.
Generatorul trebuie exploatat în domeniul de temperatură prevăzut de producător.
În anumite condiţii, temperaturile prea scăzute ale suprafeţelor din zona schimbătorului pot favoriza condensarea unor componente din gazele de ardere şi apariţia depunerilor sau a coroziunii.
Din acest motiv, unele instalaţii utilizează o strategie de protecţie a temperaturii de retur.
Valoarea temperaturii şi soluţia hidraulică nu trebuie însă stabilite printr-o regulă universală. Trebuie respectate cerinţele modelului de termosemineu şi schema instalaţiei.
Termenul este utilizat pentru componente sau configuraţii care contribuie la gestionarea temperaturii agentului termic care revine către generator.
Scopul este menţinerea generatorului în condiţiile de funcţionare pentru care a fost proiectat şi evitarea unui retur necorespunzător, atunci când producătorul şi schema instalaţiei prevăd o astfel de protecţie.
Nu trebuie aleasă doar după diametrul conductei şi nici setată după o temperatură generică găsită într-un alt proiect.
Caracteristicile trebuie corelate cu generatorul, debitul şi schema hidraulică.
Pufferul poate prelua şi stoca temporar o parte din energia produsă atunci când aceasta nu este necesară imediat în clădire.
Acest lucru nu înseamnă că existenţa pufferului justifică automat supradimensionarea termosemineului.
Capacitatea de acumulare este limitată de volumul rezervorului şi de intervalul de temperatură utilizabil, iar clădirea trebuie ulterior să consume energia stocată.
În plus, pufferul nu elimină căldura cedată direct de termosemineu în camera în care acesta este amplasat.
Un termosemineu supradimensionat pe partea de putere către încăpere poate produce disconfort chiar dacă instalaţia dispune de un puffer generos.
Pufferul este un acumulator de energie, nu un consumator care poate absorbi nelimitat căldura produsă.
Pe măsură ce temperatura rezervorului creşte, capacitatea disponibilă pentru stocarea suplimentară de energie se reduce.
Dimensionarea trebuie să ţină cont de energia care poate fi produsă de generator, de energia necesară clădirii, de regimul de exploatare şi de intervalul de temperatură utilizabil al sistemului.
Rolul pufferului trebuie analizat ca parte a instalaţiei, nu ca soluţie pentru orice nepotrivire dintre generator şi necesarul casei.
Compară mai întâi puterea transferată agentului termic şi puterea cedată direct încăperii, dacă producătorul le declară separat.
Verifică apoi dacă puterea către apă poate acoperi sarcina pe care trebuie să o deservească instalaţia şi dacă puterea directă este compatibilă cu necesarul camerei în care va fi montat echipamentul.
Analizează temperaturile de funcţionare, cerinţele de debit, racordurile hidraulice, combustibilul admis şi condiţiile prevăzute pentru integrarea în instalaţie.
Abia după aceste verificări comparaţia puterii totale devine relevantă.
Ordinea analizei este importantă.
Mai întâi se determină necesarul termic al clădirii şi, separat, necesarul încăperii în care va fi instalat termosemineul.
Apoi se verifică distribuţia puterii echipamentului între apă şi încăpere.
După alegerea generatorului se analizează instalaţia care trebuie să transporte şi să distribuie energia: radiatoare sau pardoseală, temperaturi de lucru, debite, conducte, pierderi de presiune, pompe, control şi eventual acumulare termică.
Un sistem corect dimensionat nu înseamnă doar un termosemineu cu suficienţi kW. Generatorul, camera în care este montat, instalaţia hidraulică şi consumatorii de căldură trebuie să funcţioneze ca un ansamblu.
În partea următoare analizăm rolul pufferului, modul în care se stochează energia produsă de termosemineu, vasul de expansiune, protecţia la supraîncălzire, comportamentul la întreruperea alimentării electrice, pompele, coşul de fum şi elementele de siguranţă care trebuie prevăzute într-o instalaţie cu generator pe lemne.
Pufferul este un rezervor de acumulare termică utilizat pentru a stoca temporar energia produsă de termosemineu şi a o pune ulterior la dispoziţia instalaţiei de încălzire.
Rolul său este important deoarece producţia de căldură a unui generator pe lemne şi necesarul instantaneu al clădirii nu coincid întotdeauna.
În timpul arderii, termosemineul poate produce mai multă energie decât solicită în acel moment radiatoarele sau celelalte circuite. Dacă instalaţia este proiectată cu acumulare, o parte din acest surplus poate fi transferată către puffer.
Ulterior, energia stocată poate fi utilizată de instalaţie după reducerea sau încetarea arderii.
Pufferul separă, într-o anumită măsură, momentul în care energia este produsă de momentul în care clădirea are nevoie de ea.
Nu trebuie prezentat ca un dispozitiv care produce automat o anumită economie de combustibil.
Pufferul poate permite exploatarea sistemului într-un regim mai potrivit şi poate reduce situaţiile în care producţia de energie trebuie adaptată forţat la o cerere termică redusă.
Consumul sezonier de lemn depinde însă în primul rând de energia necesară clădirii, de caracteristicile combustibilului, de performanţa generatorului şi a instalaţiei, de pierderile sistemului şi de modul de exploatare.
Prin urmare, nu poate fi atribuită pufferului o economie universală exprimată în procente sau într-o anumită cantitate de lemn.
Răspunsul depinde de modelul concret, documentaţia producătorului şi schema instalaţiei.
Nu trebuie presupus nici că orice termosemineu necesită obligatoriu puffer, nici că acesta poate fi eliminat din orice instalaţie.
Pentru un generator pe combustibil solid, acumularea termică poate avea avantaje importante atunci când producţia de energie şi cererea instalaţiei variază diferit.
Dacă producătorul impune sau recomandă o anumită configuraţie hidraulică, aceasta trebuie luată în considerare la proiectarea sistemului.
Nu este recomandată utilizarea unei reguli universale de tipul unui număr fix de litri pentru fiecare kW al termosemineului fără verificarea cerinţelor sistemului.
Capacitatea necesară depinde de energia care trebuie acumulată, puterea transferată apei, regimul de ardere, necesarul clădirii, intervalul de temperatură utilizabil şi modul în care va fi exploatată instalaţia.
Energia care poate fi stocată în apă depinde de masa apei şi de diferenţa de temperatură utilizabilă.
Un rezervor mai mare poate stoca mai multă energie în aceleaşi condiţii de temperatură, dar ocupă mai mult spaţiu şi are propriile pierderi termice. Mai mare nu înseamnă automat mai potrivit.
Dimensionarea pufferului trebuie corelată cu termosemineul şi cu necesarul instalaţiei, nu realizată independent de acestea.
Apa din puffer poate forma zone cu temperaturi diferite, apa mai caldă având tendinţa să se găsească în partea superioară, iar cea mai rece în partea inferioară.
Această stratificare poate fi utilă deoarece permite instalaţiei să utilizeze energia disponibilă la niveluri diferite de temperatură.
Modul în care pufferul este racordat şi debitele care îl traversează pot influenţa stratificarea.
Debitele nepotrivite şi anumite configuraţii hidraulice pot favoriza amestecarea apei şi pot modifica profilul de temperatură din rezervor.
De aceea, pufferul nu trebuie privit doar ca un volum de apă, ci ca o componentă activă din punct de vedere hidraulic şi termic.
Nu există o singură schemă potrivită pentru toate termosemineele şi toate instalaţiile.
Configuraţia poate include circuite de încărcare, pompe, vane şi elemente de control, dar acestea trebuie stabilite în funcţie de cerinţele generatorului, pufferului şi circuitelor de încălzire.
Nu este corect să se prescrie generic montarea unui anumit teu, a unei vane sau oprirea unei pompe la o temperatură fixă.
Schema trebuie să permită transferul controlat al energiei şi să respecte condiţiile hidraulice şi de siguranţă prevăzute pentru echipamente.
La anumite generatoare pe lemne, producătorul stabileşte condiţii privind temperatura agentului termic care revine în echipament.
Un retur prea rece poate menţine anumite suprafeţe ale generatorului la temperaturi care favorizează condensarea unor componente din gazele de ardere, depunerile şi, în anumite condiţii, coroziunea.
O instalaţie poate utiliza o soluţie hidraulică pentru gestionarea temperaturii de retur, dacă aceasta este necesară pentru modelul respectiv.
Temperatura necesară şi configuraţia nu trebuie stabilite printr-o valoare universală, ci conform documentaţiei producătorului şi proiectului instalaţiei.
Agentul termic îşi modifică volumul atunci când temperatura se schimbă. Sistemul trebuie să poată gestiona această variaţie fără ca presiunea să ajungă în afara condiţiilor admise.
Vasul de expansiune este una dintre componentele utilizate pentru gestionarea variaţiei volumului agentului termic.
Tipul, volumul şi parametrii săi trebuie stabilite în funcţie de configuraţia instalaţiei, volumul de fluid, temperaturi şi celelalte condiţii de proiectare.
Nu este corect să se aleagă vasul exclusiv după puterea în kW a termosemineului.
Instalaţiile cu generatoare pe combustibil solid pot avea configuraţii diferite, iar compatibilitatea termosemineului cu un anumit tip de sistem trebuie verificată în documentaţia tehnică.
Un sistem deschis şi unul închis gestionează diferit variaţiile de volum şi presiunea instalaţiei şi presupun scheme şi componente specifice.
Nu trebuie convertită o instalaţie dintr-un tip în altul doar prin înlocuirea vasului de expansiune.
Tipul sistemului trebuie să fie compatibil cu termosemineul şi cu schema hidraulică prevăzută pentru instalaţie.
Un generator pe lemne are o particularitate importantă: după ce combustibilul arde, producţia de căldură nu poate fi oprită instantaneu printr-o simplă comandă electrică.
Dacă instalaţia nu mai poate prelua energia produsă, temperatura agentului termic poate continua să crească.
Din acest motiv, gestionarea situaţiilor de supraîncălzire trebuie prevăzută încă din proiectarea instalaţiei.
Soluţia concretă depinde de construcţia termosemineului, schema hidraulică şi dispozitivele prevăzute de producător.
În configuraţiile în care este prevăzută, supapa de siguranţă are rolul de a proteja instalaţia împotriva depăşirii presiunii pentru care sistemul este proiectat.
Caracteristicile şi poziţia acesteia trebuie stabilite conform schemei şi cerinţelor aplicabile.
O supapă de siguranţă nu trebuie blocată, obturată sau scoasă din funcţiune pentru a opri o evacuare care pare deranjantă.
Dacă aceasta descarcă în mod repetat, trebuie identificată cauza. Situaţia poate avea legătură cu temperatura, presiunea, expansiunea agentului termic sau cu alte probleme ale instalaţiei.
Într-o instalaţie cu circulaţie forţată, o pană de curent poate opri pompele şi automatizarea alimentată electric.
Focul existent în termosemineu poate continua însă să producă energie.
Din acest motiv, comportamentul sistemului la întreruperea alimentării electrice trebuie analizat înainte de punerea în funcţiune, nu după apariţia unei pene de curent.
Instalaţia trebuie să dispună de strategia de siguranţă corespunzătoare echipamentului şi configuraţiei sale.
O sursă de alimentare de rezervă poate menţine anumite componente electrice în funcţiune pentru o perioadă, dacă este dimensionată şi instalată corespunzător.
Totuşi, simpla existenţă a unui UPS nu trebuie considerată o strategie completă de protecţie la supraîncălzire.
Autonomia, puterea disponibilă, compatibilitatea cu pompele şi automatizarea, starea bateriei şi scenariul după epuizarea acesteia sunt elemente care trebuie luate în considerare.
Protecţia sistemului trebuie să rămână conformă cu cerinţele termosemineului şi ale instalaţiei.
Anumite generatoare pe combustibil solid pot avea soluţii constructive destinate gestionării excesului de temperatură, dar existenţa şi modul lor de utilizare sunt specifice produsului.
Nu trebuie presupus că orice termosemineu dispune de o serpentină de răcire sau că aceasta poate fi adăugată generic la orice model.
Dacă echipamentul are un sistem de protecţie termică prevăzut de producător, acesta trebuie instalat şi utilizat conform documentaţiei tehnice.
Nu trebuie improvizate circuite de răcire sau modificate dispozitivele de siguranţă ale generatorului.
Coşul de fum este o componentă esenţială a sistemului de ardere, nu un simplu traseu pentru evacuarea fumului.
Funcţionarea termosemineului depinde de condiţiile de evacuare a gazelor arse şi de tirajul disponibil în limitele prevăzute pentru echipament.
Caracteristicile coşului, traseul, înălţimea, secţiunea, materialele, izolarea şi condiţiile de racordare trebuie analizate pentru instalaţia concretă şi conform cerinţelor producătorului şi celor aplicabile.
Un coş nepotrivit poate afecta arderea şi funcţionarea echipamentului şi poate crea probleme de siguranţă.
Nu.
Generatorul este proiectat să funcţioneze în anumite condiţii de tiraj. Atât un tiraj insuficient, cât şi unul necorespunzător de mare pot influenţa arderea şi comportamentul echipamentului.
Din acest motiv, coşul nu trebuie supradimensionat sau modificat pornind de la ideea că o evacuare mai puternică este automat mai bună.
Condiţiile necesare trebuie verificate în documentaţia termosemineului.
Arderea lemnului necesită aer, iar funcţionarea generatorului trebuie analizată împreună cu modul în care încăperea şi clădirea asigură acest aport.
În locuinţele cu anvelopă etanşă, ventilare mecanică sau alte echipamente care pot modifica presiunile interioare, interacţiunea dintre termosemineu şi clădire devine cu atât mai importantă.
Soluţia de aport al aerului trebuie să respecte construcţia şi cerinţele echipamentului.
Nu trebuie presupus că deschiderea ocazională a unei ferestre reprezintă soluţia tehnică pentru orice instalaţie.
Echipamentele care evacuează aer din locuinţă pot modifica diferenţele de presiune dintre interior şi exterior.
În anumite configuraţii, acest lucru poate influenţa condiţiile de funcţionare ale unui aparat care utilizează aer pentru combustie şi evacuează gazele arse printr-un coş.
Din acest motiv, termosemineul nu trebuie analizat izolat de sistemele de ventilare şi evacuare existente în clădire.
Compatibilitatea trebuie verificată pentru configuraţia reală a locuinţei.
Termosemineul produce căldură şi este conectat atât la instalaţia hidronică, cât şi la sistemul de evacuare a gazelor arse.
Amplasarea trebuie să respecte condiţiile producătorului privind instalarea, suportul, racordarea, accesul pentru exploatare şi întreţinere şi distanţele necesare faţă de elementele sensibile la temperatură sau combustibile.
Nu trebuie stabilite distanţe universale într-un articol general, deoarece acestea pot diferi între modele şi configuraţii.
Documentaţia exactă a termosemineului trebuie verificată înainte de stabilirea poziţiei finale.
Într-o instalaţie cu mai multe circuite sau corpuri de încălzire, debitul nu se distribuie automat în proporţia necesară fiecărei zone.
Rezistenţele hidraulice diferite pot face ca anumite trasee să primească mai mult debit, iar altele mai puţin.
Echilibrarea urmăreşte obţinerea distribuţiei de debit necesare pentru funcţionarea corespunzătoare a instalaţiei.
Un radiator rece nu demonstrează automat că termosemineul este prea mic sau că pompa trebuie înlocuită cu una mai puternică.
Prezenţa aerului poate afecta circulaţia, poate produce zgomote şi poate reduce transferul termic în anumite zone.
Totuşi, dacă problema reapare frecvent, simpla aerisire repetată nu trebuie să înlocuiască identificarea cauzei.
Trebuie analizate configuraţia instalaţiei, presiunea, componentele de separare şi evacuare a aerului, eventualele pierderi şi celelalte condiţii care pot favoriza apariţia problemei.
Procedurile de umplere şi aerisire trebuie realizate conform instalaţiei şi echipamentelor utilizate.
Într-un sistem închis, presiunea de preîncărcare şi dimensionarea vasului sunt legate de caracteristicile instalaţiei.
Verificarea corectă a preîncărcării necesită şi condiţii hidraulice corespunzătoare. Valoarea observată pe manometrul instalaţiei în funcţionare nu este acelaşi lucru cu presiunea de preîncărcare a vasului.
Adăugarea sau eliminarea aleatorie de aer ori agent termic poate crea alte probleme.
Dacă există variaţii anormale de presiune, cauza trebuie diagnosticată înainte de efectuarea unor reglaje.
În anumite configuraţii, racordarea unui puffer poate influenţa interacţiunea hidraulică dintre circuitul generatorului şi circuitele consumatoare.
Totuşi, simpla prezenţă a unui rezervor nu garantează automat o separare hidraulică optimă.
Numărul şi poziţia racordurilor, debitele, pompele şi schema de conectare determină modul în care circuitele interacţionează.
Dacă instalaţia necesită separare hidraulică, aceasta trebuie proiectată ca funcţie a întregului sistem.
Un termosemineu poate fi integrat într-un sistem împreună cu alte generatoare, dar fiecare sursă poate avea cerinţe diferite privind debitul, temperatura şi controlul.
Automatizarea trebuie să stabilească modul în care sursele şi circuitele interacţionează, iar schema hidraulică trebuie să prevină funcţionările nedorite.
Pufferul poate avea un rol important într-o asemenea configuraţie, dar nu există o singură schemă potrivită pentru toate combinaţiile de echipamente.
Compatibilitatea trebuie verificată pentru fiecare generator şi pentru sistemul în ansamblu.
Lista exactă depinde de termosemineu şi de schema instalaţiei, astfel încât nu trebuie construit un „kit universal” aplicabil oricărui proiect.
La proiectare trebuie însă analizate funcţii esenţiale precum:
Componentele concrete prin care sunt realizate aceste funcţii trebuie stabilite conform echipamentului, proiectului şi cerinţelor aplicabile.
Performanţa şi siguranţa sistemului nu sunt determinate doar de calitatea generatorului.
Un termosemineu corect dimensionat poate funcţiona necorespunzător dacă debitul este insuficient, dacă energia nu poate fi preluată atunci când este produsă, dacă pufferul este integrat greşit sau dacă automatizarea nu gestionează corect circuitele.
În cazul unui generator pe lemne, această relaţie este cu atât mai importantă deoarece producţia de căldură nu poate fi întreruptă instantaneu.
Termosemineul, pufferul, pompele, vasul de expansiune, protecţiile, circuitele de încălzire, coşul de fum şi automatizarea trebuie proiectate ca un singur sistem. Siguranţa nu trebuie construită ulterior prin adăugarea izolată a unor componente.
În partea următoare analizăm combustibilul şi exploatarea termosemineului: ce contează la lemnul utilizat, cum se estimează realist consumul, de ce nu există un număr universal de tone pe sezon, ce întreţinere necesită sistemul şi în ce situaţii un termosemineu pe lemne cu apă reprezintă o alegere potrivită pentru locuinţă.
Combustibilul trebuie ales conform specificaţiilor producătorului termosemineului. Nu orice material lemnos este automat potrivit pentru ardere într-un astfel de echipament.
Documentaţia modelului poate preciza tipul de combustibil admis, dimensiunile recomandate ale lemnului şi condiţiile privind umiditatea acestuia.
Calitatea combustibilului influenţează arderea, cantitatea de energie utilă obţinută, formarea depunerilor şi modul în care trebuie exploatat termosemineul.
Lemnul conţine o anumită cantitate de apă. În timpul arderii, o parte din energia disponibilă este utilizată pentru încălzirea şi evaporarea acestei ape.
Un combustibil cu umiditate necorespunzătoare poate afecta condiţiile de ardere şi poate contribui la formarea unor depuneri în focar şi pe traseul gazelor arse.
Nu trebuie stabilită însă o valoare universală a umidităţii pentru toate termosemineele. Limitele şi recomandările trebuie verificate în documentaţia producătorului.
Un aparat destinat măsurării umidităţii lemnului poate oferi informaţii mai utile decât aprecierea exclusiv vizuală a combustibilului.
Pentru o măsurare relevantă trebuie respectată metoda de utilizare a aparatului. O măsurare doar la suprafaţa unei bucăţi de lemn poate să nu descrie suficient umiditatea din interior.
Aspectul, greutatea aparentă, sunetul produs la lovirea a două bucăţi sau existenţa crăpăturilor pot oferi indicii, dar nu înlocuiesc o măsurare corespunzătoare.
Depozitarea trebuie să favorizeze uscarea şi să limiteze expunerea combustibilului la umezeala provenită din precipitaţii şi din sol.
În general, sunt importante circulaţia aerului, protecţia corespunzătoare faţă de ploaie şi zăpadă şi evitarea contactului prelungit cu suprafeţe umede.
Nu există însă o perioadă universală de uscare care să garanteze automat atingerea unei anumite umidităţi. Rezultatul depinde de starea iniţială a lemnului, specie, dimensiunile bucăţilor, modul de despicare, climă şi condiţiile de depozitare.
Verificarea combustibilului înainte de utilizare este mai relevantă decât presupunerea că lemnul este suficient de uscat doar pentru că a fost depozitat o anumită perioadă.
Nu.
Trebuie utilizate numai tipurile de combustibil aprobate pentru echipamentul respectiv.
Materialele tratate, vopsite, impregnate, PAL-ul, MDF-ul şi alte produse din lemn prelucrat nu trebuie considerate echivalente cu lemnul de foc admis de producător.
Utilizarea unui combustibil necorespunzător poate afecta arderea, poate genera depuneri şi emisii nedorite şi poate deteriora echipamentul sau sistemul de evacuare.
Nu există un consum sezonier universal care să poată fi stabilit doar din puterea termosemineului sau suprafaţa casei.
Afirmaţii de tipul „un termosemineu de 25 kW consumă un anumit număr de tone de lemn pe iarnă” ignoră o parte importantă dintre variabilele care determină consumul real.
Pentru o estimare realistă trebuie analizate cel puţin:
Puterea în kW descrie capacitatea termică a echipamentului în anumite condiţii, nu cantitatea de energie de care casa va avea nevoie pe durata întregului sezon.
Un termosemineu de 25 kW nu furnizează în mod necesar 25 kW continuu pe întreaga durată a sezonului rece.
Necesarul clădirii variază în funcţie de temperatura exterioară şi de condiţiile de utilizare.
În plus, pentru un termosemineu cu apă trebuie analizată distribuţia energiei între circuitul hidronic şi încăperea în care este instalat.
Estimarea consumului sezonier trebuie să pornească de la energia necesară clădirii pe durata sezonului, nu de la simpla înmulţire a puterii nominale cu un număr arbitrar de ore.
Nu există o regulă generală care să permită această concluzie.
Pentru o comparaţie corectă trebuie analizate două sisteme care furnizează aceeaşi cantitate de energie utilă aceleiaşi clădiri în condiţii comparabile.
Consumul este influenţat de performanţa echipamentelor, combustibil, instalaţie, acumularea termică, pierderile sistemului şi modul de exploatare.
Faptul că termosemineul se află în spaţiul locuit sau că focul este vizibil nu determină automat un consum mai mic decât în cazul unei centrale pe lemne.
Nu poate fi stabilit universal.
Costul încălzirii trebuie comparat pe baza costului energiei utile furnizate clădirii, nu doar după preţul unei unităţi de combustibil.
Pentru lemn contează preţul efectiv, cantitatea, proprietăţile combustibilului şi performanţa sistemului. Pentru gaz trebuie utilizat tariful relevant şi performanţa sistemului comparat.
Preţurile combustibililor se modifică în timp şi diferă în funcţie de sursă şi regiune, astfel încât o concluzie economică trebuie realizată folosind date actuale pentru utilizatorul respectiv.
Costul combustibilului reprezintă doar o parte din costul total al sistemului.
În funcţie de proiect, trebuie luate în calcul şi:
O comparaţie economică relevantă trebuie să analizeze costul total al soluţiei pe perioada de utilizare avută în vedere.
Cantitatea de combustibil, modul de aşezare şi reglarea aerului trebuie să respecte instrucţiunile producătorului.
Nu este recomandată supraîncărcarea focarului pentru a obţine mai multă putere decât cea pentru care echipamentul a fost proiectat.
De asemenea, nu trebuie redus necorespunzător aerul de combustie doar pentru a prelungi arderea unei încărcături.
Scopul este exploatarea echipamentului în regimul pentru care a fost proiectat, nu obţinerea celui mai lung timp posibil între două alimentări.
Un generator pe lemne nu funcţionează precum un arzător pe gaz sau un compresor care poate fi oprit instantaneu la dispariţia cererii.
După atingerea temperaturii interioare dorite, combustibilul aflat deja în ardere continuă să producă energie.
Automatizarea instalaţiei poate gestiona anumite componente şi circuite, dar sistemul trebuie proiectat astfel încât energia produsă să poată fi gestionată în siguranţă.
Acesta este unul dintre motivele pentru care dimensionarea generatorului şi eventuala acumulare termică sunt importante.
Arderea combustibilului solid produce cenuşă şi poate genera depuneri pe suprafeţele focarului, schimbătorului şi traseului gazelor arse.
Echipamentul trebuie verificat şi curăţat conform instrucţiunilor producătorului şi condiţiilor reale de exploatare.
Nu trebuie stabilit un interval universal de curăţare pentru toate modelele, deoarece frecvenţa poate depinde de combustibil, intensitatea utilizării, construcţia echipamentului şi condiţiile de ardere.
Trebuie întreţinut corespunzător şi sistemul de evacuare a gazelor arse, conform cerinţelor aplicabile şi condiţiilor instalaţiei.
Termosemineul nu trebuie întreţinut separat de instalaţia în care funcţionează.
Trebuie urmărite eventualele pierderi de agent termic, variaţiile neobişnuite de presiune în sistemele închise, funcţionarea pompelor, distribuţia căldurii şi comportamentul dispozitivelor de control şi siguranţă.
Dacă instalaţia necesită completări repetate cu apă, apar frecvent acumulări de aer sau presiunea variază anormal, cauza trebuie investigată.
Completarea repetată a instalaţiei nu trebuie tratată ca o operaţiune normală de întreţinere fără identificarea motivului pierderii.
Coşul şi racordul pentru evacuarea gazelor arse trebuie menţinute în condiţii corespunzătoare funcţionării termosemineului.
Depunerile, deteriorările, problemele de etanşeitate sau modificarea condiţiilor de tiraj pot afecta funcţionarea sistemului.
Verificarea şi întreţinerea trebuie realizate conform cerinţelor aplicabile şi documentaţiei echipamentului şi sistemului de evacuare.
Nu trebuie aşteptată apariţia fumului în încăpere pentru a considera necesară verificarea traseului de evacuare.
Principalul avantaj este combinarea unei surse de căldură vizibile, amplasate în spaţiul locuit, cu posibilitatea de a transfera energie către o instalaţie hidronică.
În funcţie de proiect, termosemineul poate alimenta mai multe zone ale locuinţei şi poate fi integrat cu un puffer sau cu alte surse de căldură.
Pentru proprietarii care au acces convenabil la lemn şi acceptă exploatarea specifică unui generator pe combustibil solid, această soluţie poate răspunde atât unei cerinţe funcţionale, cât şi uneia de amenajare a spaţiului.
Un alt avantaj este posibilitatea de a utiliza energia produsă în focar şi în alte încăperi, nu doar în zona imediată a şemineului.
Utilizarea lemnului presupune alimentare manuală, manipularea şi depozitarea combustibilului, evacuarea cenuşii şi întreţinerea periodică a echipamentului şi a sistemului de evacuare.
În plus, termosemineul este amplasat în spaţiul locuit, ceea ce înseamnă că exploatarea şi întreţinerea sa au loc în interiorul casei.
Sistemul hidraulic poate fi mai complex decât în cazul unui şemineu destinat exclusiv încălzirii locale.
Trebuie gestionată şi inerţia specifică arderii lemnului: energia produsă de combustibilul aflat deja în focar nu poate fi eliminată instantaneu atunci când cererea de încălzire scade.
Poate fi, dar alegerea necesită atenţie deosebită la puterea cedată direct încăperii.
O clădire cu pierderi termice reduse poate avea un necesar de încălzire mult mai mic decât ar sugera simpla suprafaţă a casei.
Dacă termosemineul transferă o putere importantă direct în living, există riscul ca această încăpere să se supraîncălzească înainte ca energia produsă să fie utilă restului sistemului.
Într-o asemenea situaţie, nu este suficient ca puterea către apă să pară potrivită pentru întreaga casă. Trebuie verificată separat şi sarcina termică a încăperii în care va fi instalat echipamentul.
Nu.
Absenţa reţelei de gaz poate fi unul dintre motivele pentru care este analizată o soluţie pe lemne, dar nu reprezintă singurul scenariu posibil.
Termosemineul poate fi utilizat ca sursă principală, sursă complementară sau componentă a unui sistem cu mai multe generatoare, dacă instalaţia este proiectată corespunzător.
Alegerea trebuie făcută în funcţie de necesarul clădirii, disponibilitatea combustibilului, modul de utilizare dorit şi celelalte surse de energie disponibile.
Un termosemineu poate fi luat în considerare atunci când utilizatorul doreşte simultan foc vizibil în spaţiul locuit şi transferul unei părţi importante din energie către instalaţia de încălzire.
Este relevant şi dacă există acces convenabil la combustibil adecvat şi disponibilitate pentru alimentarea şi întreţinerea unui echipament pe lemne.
Locuinţa trebuie să permită instalarea corectă a generatorului, realizarea unui sistem corespunzător de evacuare a gazelor arse, asigurarea condiţiilor pentru aerul de combustie şi integrarea hidraulică necesară.
Dacă aceste condiţii nu pot fi îndeplinite, avantajul estetic al termosemineului nu compensează o instalaţie tehnic nepotrivită.
Dacă obiectivul principal este producerea de energie termică pentru întreaga clădire, fără necesitatea unui focar vizibil în spaţiul locuit, o centrală amplasată într-un spaţiu tehnic poate reprezenta o alternativă de analizat.
Aceasta separă generatorul şi activităţile asociate combustibilului solid de zona de locuit.
Alegerea nu trebuie făcută însă doar după acest criteriu. Trebuie comparate echipamentele şi sistemele concrete din punct de vedere al dimensionării, exploatării, instalaţiei, combustibilului, întreţinerii şi costului total.
Înainte de alegerea modelului, verifică documentaţia tehnică şi condiţiile în care echipamentul urmează să funcţioneze.
Printre informaţiile importante se numără:
Nu porni de la ideea că fiecare treaptă de putere corespunde automat unei anumite suprafeţe a casei.
Mai întâi trebuie cunoscut necesarul termic al clădirii.
Apoi trebuie verificat ce reprezintă valoarea de putere din documentaţia fiecărui model şi cum este distribuită energia între circuitul de apă şi încăperea în care se află termosemineul.
Un model cu o putere totală mai mare nu este automat o alegere mai sigură. Dacă depăşeşte necesarul instalaţiei sau cedează prea multă energie direct încăperii, poate fi mai dificil de exploatat corespunzător.
Puterea potrivită este cea corelată cu necesarul real, nu cea mai mare putere disponibilă.
Dacă analizezi un model Miklos Steel Aqua Plus, Aqua Premium sau un termosemineu de la alt producător, selecţia trebuie realizată folosind documentaţia exactă a variantei respective.
Denumirea comercială şi puterea menţionată în numele produsului nu sunt suficiente pentru proiectarea instalaţiei.
Trebuie verificate valorile tehnice declarate pentru modelul concret, condiţiile în care acestea sunt obţinute, distribuţia puterii, cerinţele hidraulice, combustibilul admis şi instrucţiunile de instalare.
Compatibilitatea cu pufferul, instalaţia de radiatoare sau pardoseală şi celelalte componente trebuie stabilită pentru configuraţia reală a sistemului.
Un termosemineu cu apă trebuie privit ca parte a unui sistem de încălzire, nu doar ca un şemineu cu o anumită putere înscrisă în denumire.
Primul pas este determinarea necesarului termic al clădirii şi al încăperii în care va fi instalat. Urmează verificarea puterii totale, a puterii transferate către agentul termic şi a puterii cedate direct încăperii, acolo unde producătorul furnizează aceste valori separat.
Instalaţia hidraulică trebuie apoi dimensionată pentru energia care trebuie transportată şi distribuită. Pufferul, pompele, protecţia temperaturii de retur, vasul de expansiune, dispozitivele de siguranţă şi automatizarea trebuie analizate în cadrul aceleiaşi scheme.
La fel de importante sunt coşul de fum, condiţiile de tiraj, aportul de aer pentru combustie şi comportamentul instalaţiei în situaţii precum întreruperea alimentării electrice.
În exploatare, combustibilul trebuie să respecte cerinţele producătorului, iar consumul de lemn trebuie evaluat în funcţie de energia necesară clădirii şi condiţiile reale de utilizare, nu după estimări universale în tone pe sezon.
Nu alege termosemineul după regula „20, 25 sau 30 kW pentru un anumit număr de metri pătraţi”. Alegerea corectă rezultă din corelarea necesarului termic al casei cu distribuţia reală a puterii echipamentului, instalaţia hidraulică, condiţiile de ardere şi strategia de siguranţă.
